Alegerea plantelor legumicole

80

O decizie corectă în privinţa stabilirii sortimentului de specii şi cultivare în legumicultura se ia de către producător în urma cunoaşterii cerinţelor şi particularităţilor de cultură a acestora precum şi a modului de valorificare a producţiilor.

Cultivarul înglobează două noţiuni taxonomice cunoscute în producţia agricolă respectiv soiul şi hibridul.

Soiul este definit ca un ansamblu de indivizi cultivaţi care au proprii un număr de caractere şi însuşiri (morfologice, fiziologice, biochimice, citologice etc) importante pentru practică şi care după înmulţire îşi menţin caracteristicile distinctive.

Hibridul rezultă în urma încrucişărilor dirijate între doi sau mai mulţi genitori cu valoare culturală deosebită denumiţi şi ‘(hibrizi comerciali” sau “sămânţă hibridă”.

în ultimul timp, pe plan mondial şi în ţara noastră s-a extins utilizarea hibrizilor datorită avantajelor ce le prezintă, dar samânţa hibridă se produce în fiecare an deoarece în generaţia a-II-a (F2) are loc fenomenul segregării, pierzându-se manifestarea fenomenului heterozis.

In alegerea celui mai potrivit cultivar, pentru practica legumicolă în general se ţine seama de:

-condiţiile de climă, sol şi gradul de favorabilitate ale zonei

-destinaţia producţiei: consum proaspăt, industrializare (conservare, congelare, deshidratare)

-sistemul de cultură (câmp, sere, solarii, etc);

-momentul de înfiinţare a culturii şi modul de înfiinţare (semănat direct, plantare)

-perioada de vegetaţie şi durata de vegetaţie, durata de vegetatie, durata de esalonare a recoltărilor;

-rezistenţa sau toleranţa la atacuri;

-rezistenţa la manipulare, transport, păstrare etc;

-preferinţele consumatorilor privind aspectul, gustul etc.

Alegerea corectă a unui cultivar determină în proporţie de 80-90% reuşita unei culturi în agricultura ecologică.

Cel mai important criteriu la ora actuală, este rezistenţa, respectiv toleranţa la boli şi dăunători precum şi la alţi factori de stres.

Seminţele hibride cu astfel de rezistenţă sunt obţinute la principalele specii de cultură legumicolă: tomate, ardei, vinete, castraveţi, varză, conopidă, salată etc.

Alegerea varietăţilor depinde de buna lor adaptare la: tipul de sol şi calitatea dorită; rezistenţa la boli şi la reacţia solului; la fertilizarea organică; la aptitudinile de a concura buruienile etc.

La ora actuală există cercetări privitoare la alegerea si selecţionarea cultivarurilor adaptate la legumicultura ecologica dar acestea nu intrunesc toate calitatile amintite. Incercari in acest sens sunt realizate în multe ţări care acceptă sau practică agricultura ecologică dar cele mai avansate sunt în Germania, Franţa, Elveţia.

în agricultura ecologică se pot utiliza cu succes populaţiile locale care reprezintă un grup de indivizi înrudiţi, dar diferiţi din punct de vedere genotipic, aparţinând unei specii şi care ocupă un anumit areal, se reproduc în acelaşi mod, au aceleaşi variaţii ereditare şi au suferit aceleaşi acţiuni ale selecţiei.

Populaţiile locale sunt surse valoroase de genitori pentru ameliorare dar şi de înmulţire a speciilor legumicole.

Populaţiile locale au apărut într-o foarte lungă perioadă de timp în diferite areale geografice ca rezultat al selecţiei naturale.

Fiind supuse presiunii selecţiei naturale şi artificiale în perioade lungi de timp, acestea şi-au format o serie de însuşiri notabile şi anume:

– adaptabilitatea ridicată la condiţiile de mediu;

– poliformism accentuat;

– pretenţii reduse faţă de condiţiile de sol şi climă.

In contextul agriculturii ecologice speciilor sălbatice şi populaţiilor locale capătă importanţa cuvenită.

Pe plan mondial s-au identificat numeroase populaţii locale de plante legumicole ca sursă de germoplasmă, prin rezistenţele specifice la vestejirea frunzelor, mană, antracnoză, bacterioză etc, rezistenţe ce au fost considerate la nivelul cel mai înalt în activitatea de cercetare.

Conservarea resurselor genetice se face „in situ” (habitate naturale) şi „ex situ” (bănci de gene şi grădini botanice).

Importante şi numeroase surse de germoplasmă se găsesc la specii ca: tomate, fasole de grădină, salată, mazăre, varză, ceapă, usturoi etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here