Ca şi alte concepte care au apărut mai târziu în terminologia economică românească, noţiunea de consultanţă, ca definiţie, nu s-a cristalizat într-un concept care să întrunească unanimitatea. Termenul provine din latinescul „consultare“, de la care a derivat, în franceză, „consulter“ care înseamnă a întreba, a cere părere sau un sfat, dar şi a lua avizul unei persoane autorizate sau a se sfătui cu cineva.

În decursul timpului, s-au conturat mai multe definiţii ale consultanţei, care se diferenţiază din punct de vedere semantic şi stilistic şi care s-au coagulat în două moduri diferite de abordare a conţinutului.

Un prim mod de abordare, consideră consultanţa ca o metodă de a oferi sfaturi şi ajutoare concrete. Se apreciază procesul de consultanţă ca „o formă de a acorda ajutor, cu privire la conţinutul, desfăşurarea şi structura unei activităţi sau a unei serii de activităţi, acţiune în cadrul căreia consultantul nu răspunde de executarea acelei activităţi, ci îi ajută pe cei interesaţi“.

Aceasta presupune o activitate de consiliere fără ca ea să angajeze vreo responsabilitate privind aplicarea în practică a sfatului sau a soluţiei avansate de consultant. Personalul aflat în această postură oferă numai sfaturi (gratuite sau plătite), neimplicându-se în acţiunile viitoare ale beneficiarului.

Un al doilea mod de abordare presupune consultanţa ca un serviciu profesional specializat realizat de către persoane special instruite şi calificate într-un anumit domeniu care ajută, la solicitare, persoane sau organizaţii, într-un mod obiectiv şi independent să-şi identifice şi să-şi analizeze problemele cu care se confruntă, recomandând soluţii şi ajutând, când li se cere, implementarea acestora. Acest mod de abordare angajează într-o măsură mai mare pe consultant, îl motivează mai puternic, întrucât el participă la „punerea în operă“ a sfaturilor şi soluţiilor pe care le avansează şi în urma rezultatelor obţinute îşi asumă o parte din răspundere, alături de beneficiar.

Consultanţă managerială în agricultură, din cele prezentate mai sus, ţinând cont şi de particularităţile acestei ramuri se poate caracteriza consultanţa ca un serviciu profesional de consiliere şi, la cerere, de implicare, realizat gratuit sau pe baza unui onorariu, de către specialişti sau organizaţii autorizate, având ca scop sprijinirea managerilor exploataţiilor agricole sau altor persoane interesate în realizarea unor obiective sau rezolvarea unor probleme din sfera agriculturii.

Consultanţa managerială în agricultură reprezintă, în primul rând o profesie.

Ea s-a ivit din necesitatea de a asigura asistenţă de specialitate (tehnică, tehnologică, economică, managerială, juridică sau cu caracter social). Pentru obţinerea statutului de consultant, mai mult ca în cazul altor profesii, este nevoie de înalt profesionalism, obţinut prin instrucţie şi experienţă practică. În mare măsură, această profesie are similitudini cu cea de medic, având însă dezavantajul unor diagnosticări mai anevoioase întrucât informaţiile sunt mai greu de obţinut de la fiinţe (plante şi animale) care „nu cuvântă“.

În al doilea rând, consultanţa în agricultură constituie şi o metodă de lucru, care poate fi folosită de orice întreprinzător agricol care doreşte să-şi rezolve problemele cu care se confruntă şi care apelează la „tehnologia“ folosită de consultant. Această activitate o desfăşoară şi anumite persoane (profesori universitari, cercetători ştiinţifici, diferiţi manageri), care deţin competenţa profesională într-un anumit domeniu, dar care oferă consultanţă în mod ocazional.

Elemenete de caracterizare:

a. consultantul trebuie să fie un altruist, împărtăşind din cunoştinţele sale beneficiarului;

b. beneficiarul trebuie să colaboreze cu consultantul cât mai mult cu putinţă, pentru ca misiunea acestuia să se încheie cu succes;

c. pentru ambii parteneri orice misiune de consultanţă reprezintă o experienţă reciprocă de învăţare şi de perfecţionare a măiestriei profesionale.

Acţiuni ale consultanţei

1. Acţiuni cu caracter corectiv prin care se urmăreşte ameliorarea unei situaţii ce se înrăutăţeşte sau este pe cale a se înrăutăţi. De exemplu: starea de sănătate a unei culturi sau a unui animal, situaţia economică de ansamblu a exploataţiei agricole, scăderea producţiilor medii etc.

2. Acţiuni cu caracter informativ prin care beneficiarul obţine informaţii într-un domeniu care-i este mai puţin familiar (caracteristicile unor soiuri, rase sau hibrizi; performanţele unor tipuri noi de maşini sau de substanţe chimice, elementele tehnologice ale unei activităţi noi, modalităţile de obţinere a unor credite etc.).

3. Acţiuni cu caracter progresiv, care vizează creşterea performanţelor faţă de un nivel de referinţă. Ele se referă, de exemplu la asigurarea de asistenţă pentru ameliorarea unor soluri, extinderea activităţii prin creşterea dimensiunii exploataţiei, creşterea cifrei de afaceri, diversificarea pieţelor etc.

4. Acţiuni cu caracter creativ, când se solicită crearea unor situaţii noi, cu caracter novator. Aceste acţiuni au o paletă foarte largă, cum ar fi: înfiinţarea unei exploataţii agricole; retehnologizarea unei activităţi; introducerea unui nou tip de management asistat de calculator etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here