Chiar dacă nu suntem economişti de profesie nu ne putem permite să uităm că fiecare porc pe care îl aducem la 100 kg costă… şi nu puţin! Faptul că îl putem vinde cu un preţ bun la ora actuală n-ar trebui să ne determine să ne culcăm pe o ureche.

Cu toţii ţinem minte preţurile de acum un an, chiar dacă nu ne face nici o plăcere. Câştigurile interesante de acum nu fac decât să acopere pierderile anterioare unele ferme în care se produc porci. Dar, atenţie, acest preţ bun nu va rămâne acelaşi la nesfârşit. Vremurile grele vor reveni, ori supravieţuirea în vremuri grele nu este posibilă fără calculul costului de producţie şi fără menţinerea acestuia sub nivelul preţului de vânzare!

Tot ceea ce se întâmplă într-o fermă de creştere a porcilor costă. Modul în care fiecare dintre crescători reuşeşte să ţină sub control aceste costuri contribuie decisiv la atingerea obiectivului oricărei afaceri – profitul! Fiecare porc, fiecare kilogram de carne costă, iar scopul fiecărui crescător ar trebuie să fie acelaşi: să producă cât mai mult la un cost cât mai mic posibil.

Dar, să vedem care ar fi cele mai importante elemente ce alcătuiesc costul de producţie al unui porc, precum şi cum pot fi acestea menţinute sub control, astfel încât, o asemenea afacere să rămână profitabilă indiferent de condiţiile pieţei.

Costul furajului

Cele mai mari cheltuieli în fermele de porci sunt cele cu asigurarea bazei furajere. Astfel, calculând ponderea procentuală a costului furajului – considerând costul total de producţie ca fiind de 100% – vom ajunge la 65-75% pentru fiecare kilogram de carne vândută. Evident că această pondere depinde şi de celelalte elemente ce alcătuiesc structura costului dar este clar că cei mai mulţi bani se duc pe furaje.

În consecinţă, dacă alimentaţie porcului costă atât de mult, fermierii ar trebui să-şi pună câteva întrebări, de al căror răspuns ar putea să depindă la economii financiare însemnate. Iată numai câteva exemple de astfel: • Care este preţul la care se pot cumpăra (sau produce) furajele? • Care este raportul calitate – preţ în cazul cumpărării şi/sau producerii furajului? • Care este ponderea furajului proteic în raţii şi cât costă acesta? • Care este ponderea concentratului sau premixului în structura raţiei şi cum influenţează aceasta costul unui kg de furaj finit? • Care este consumul real de furaje din fermă per animal? • Care este nivelul pierderilor de furaje în fermă, ştiut fiind faptul că o anumită parte din furajul cumpărat nu va ajunge să fie consumat de animal – uneori peste 10%? • Câte kg de furaj se consumă în fermă pentru fiecare kg de carne vândută?

Costurile financiare

În cazul fermelor comerciale ce funcţionează după principiile economiei de piaţă, în structura costului producerii fiecărui porc (sau kg de carne…) intră şi cheltuielile financiare, respectiv: taxele, impozitele, dobânzile bancare, amortismentul clădirilor, utilajelor etc. Nivelul acestora poate fi foarte diferit de la o fermă la alta dar, pentru simplificarea calculelor, putem să îl considerăm ca fiind de 10%. Evident că şi acest element de cost poate fi ţinut sub control mai ales dacă este vorba de alegerea băncilor, în funcţie de condiţiile de creditare pe care aceste le oferă. La noi, datorită nivelului modest de finanţare a creşterii animalelor prin credite bancare, dar şi a dobânzilor relativ mari, puţini fermieri apelează la astfel de surse de capital. Pe de altă parte, plata dărilor către stat nu este un element negociabil, costul acestora fiind – cel puţin teoretic – constant.

Costul forţei de muncă

Un element care are o pondere importantă în calculul costului de producţie la nivel de fermă este cheltuiala cu forţa de muncă, respectiv cu salariile angajaţilor. Chiar dacă în fermele mici munca este realizată de cele mai multe ori de proprietar şi membrii familiei acestuia, asta nu înseamnă că munca este… gratuită! Costul muncii dintr-o fermă trebuie luat în calcul ca şi când aceasta ar fi fost realizată de angajaţi. Astfel, cheltuielile cu forţa de muncă incluse într-un kg de carne produsă poate să atingă valoarea de 10% din costul total de producţie, cu variaţii destul de ample, în funcţie de disponibilul de personal, nivelul de pregătire şi aptitudinile angajaţilor, etc. Chiar dacă la ora actuală România este considerată o ţară cu o forţă de muncă relativ ieftină, treptat acest avantaj va dispare, iar personalul disponibil pentru executarea activităţilor zilnice din ferme va fi din ce în ce mai scump şi din ce în ce mai greu de găsit.

Unica modalitate de a reduce costul cu forţa de muncă într-o fermă este ceea ce economiştii numesc „creşterea productivităţii muncii”. În domeniul creşterii porcului această expresie înseamnă fie creşterea numărului de animale/angajat, fie creşterea gradului de mecanizare/ automatizare a unor activităţi din fermă mari consumatoare de timp şi efort fizic.

Costul energiei/combustibililor

În structura costului de producţie a cărnii de porc intră şi cheltuiala cu energia electrică şi combustibilii consumaţi în fermă. În mod normal această categorie de cheltuieli încarcă costul de producţie cu aproximativ 5%, variaţiile fiind determinate de modul în care gospodărim aceste resurse precum şi de preţul acestora la un moment dat – aspect care, din păcate, nu îl putem controla. Economisirea de energie electrică în detrimentul confortului animalelor nu este o opţiune realistă pentru că, spre exemplu, scăderea duratei încălzirii pe timp de iarnă a unui adăpost conduce la reducerea temperaturii şi, implicit la creşterea consumului de furaje, fără o îmbunătăţire a conversiei acestora în ţesut muscular. Deci, câştig… zero, sau chiar pierdere!

Costul întreţinerii fermei

Indiferent de dimensiune, în oricare fermă apar şi cheltuieli cu întreţinerea, fie că este vorba de întreţinerea clădirilor sau a dotărilor, fie că ne referim la echipamentele/instalaţiile sau aparatura din fermă. De regulă, ponderea acestui element nu ar trebui să depăşească 3-5% din costul total al producerii unui kg de carne de porc. Variaţiile vor depinde de calitatea iniţială a clădirilor şi echipamentelor, precum şi de îngrijirea lor pe parcursul exploatării. Dacă ne referim, spre exemplu, la sistemul de adăpare, costul întreţinerii depinde de calitatea materialelor folosite, dar şi de calitatea execuţiei. Un sistem de adăpare cu defecţiuni nu numai că solicită constant reparaţii, dar determină şi reducerea performanţelor animalelor, influenţând astfel profitul.

Costurile veterinare

Costurile veterinare sunt, probabil, cele mai variabile, nivelul lor depinzând direct de starea de sănătate a efectivului într-o anumită fermă. În mod normal, dacă luăm în calcul cheltuielile uzuale cauzate de obligativitatea legală a vaccinării animalelor precum şi de o serie de tratamente de rutină, cum ar fi injectarea compuşilor pe bază de fier la purceii sugari, costurile veterinare ar trebui să aibă o pondere de aproximativ 5% din costul total de producţie. Din păcate, datorită faptului că puţine ferme au fost populate (sau repopulate) cu animale sănătoase, dar şi deoarece condiţiile de biosecuritate sunt arareori respectate, ponderea cheltuielilor veterinare în structura costului de producţie ajunge, în unele cazuri, să depăşească 10%, deoarece medicamentele, cu cât sunt mai performante, cu atât sunt şi mai scumpe. De reţinut este faptul că într-o fermă de creştere a porcilor cheltuielile veterinare pot fi menţinute sub control numai dacă se depun eforturi majore pentru menţinerea stării generale de sănătate a efectivului.

Costul animalelor de prăsilă

În fine, la nivel de fermă există şi un element de cost legat de achiziţia şi/sau producerea animalelor destinate reproducţiei, respectiv scroafele şi vierii de prăsilă. În ciuda părerilor diferite care sunt vehiculate pe piaţă şi între fermieri, costul cu animalele de prăsilă este infim, în comparaţie cu celelalte elemente menţionate, având variaţii cuprinse între 1 şi maximum 3% în structura costului total de producţie, adică cu mult sub nivelul altor cheltuieli din fermă a căror economisire poate avea consecinţe financiare esenţiale.

La un asemenea nivel redus al costurilor legate de animalele de prăsilă dintr-o fermă, păstrarea în efective a animalelor cu o valoare genetică şi productivă incertă sau îndoielnică este total contraproductivă sau chiar păguboasă.

În concluzie, dacă admitem teoretic că am obţine un porc (la 100 kg) cu un cost total al producţiei de 100 de Euro, acesta ar fi structurat astfel:

Costul furajului 65 Euro

Cost financiar 10 Euro

Costul forţei de muncă 10 Euro

Costul energiei 5 Euro

Costuri întreţinere 3 Euro

Costuri veterinare 5 Euro

Costul prăsilei 2 Euro

Total 100 Euro

De aici toate calculele devin simple. Atunci când preţul de vânzare de pe piaţă se situează peste cei 100 Euro rezultatul este PROFITUL, iar când preţul de vânzare este sub 100 Euro rezultatul este PIERDERE!

Menţinerea permanentă a unui control strict asupra elementelor ce constituie costul de producţie al cărnii de porc reprezintă un instrument de bază aflat la îndemâna oricărui fermier. Optimizarea acestei structuri în funcţie de condiţiile reale de pe piaţă, la un moment dat, înseamnă management performant, profesionalism şi, nu în cele din urmă, profit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here