În cadrul unui regim de irigaţie corespunzător, prin udări, plantelor legumicole trebuie să li se asigure cantităţile de apă strict necesare pentru desfăşurarea normală a proceselor fiziologice în scopul obţinerii unei pro­ducţii maxime.

Regimul de irigaţie trebuie să fie în deplină concordanţă cu necesarul de apă al plantelor, proprietăţile fizico-chimice ale solului şi condiţiile cli­matice locale.

Regimul de irigaţie al unei culturi reprezintă un complex de noţiuni tehnice, proprii irigaţiei în care intră:

  • momentul aplicării udării;
  • norma de udare;
  • norma de irigare;
  • numărul de udări;
  • intervalul dintre udări.

Momentul aplicării udării trebuie să se stabilească cu multă atenţie astfel încât gradul de umiditate din sol să fie menţinut în mod permanent la nivelul considerat optim pe etape de vegetaţie pentru fiecare cultură, în funcţie de cerinţele plantelor şi de factorii de mediu.

Cerinţele plantelor legumicole faţă de umiditatea solului sunt diferite în cursul perioadei de vegetaţie, fapt de care trebuie ţinut seama la sta­bilirea momentului aplicării udărilor.

Ardeii se udă bine la plantare pentru a asigura prinderea, iar în faza imediat următoare udările se întrerup până plantele se înrădăcinează bine. Udatul se reia după 10-14 zile.

La tomate irigarea abundentă în timpul coacerii fructelor duce la crăparea acestora.

La rădăcinoase trebuie păstrată o umiditate cât mai uniformă în tot timpul îngroşării rădăcinilor. Alternarea perioadei de secetă cu aplicarea apei de irigat duce la crăparea rădăcinilor, ceea ce determină scăderea duratei lor de păstrare.

Irigarea se intensifică în anumite faze de vegetaţie în funcţie de speci­ficul plantelor.

Tomatele, ardeii, vinetele se udă mai intens în timpul fructificării, fasolea de grădină în timpul înfloririi şi formării păstăilor, varza în perioa­da formării căpăţânilor.

Primăvara devreme udarea culturilor trebuie să se facă numai în prima jumătate a zilei şi cu norme mici de apă.

Vara, când temperatura aerului este foarte ridicată, udarea se face seara sau noaptea

Intervalul umidităţii active (IUA) pentru plante în sol este cuprins între capacitatea de câmp pentru apă a solului (considerată ca rezervă maximă) şi coeficientul de ofilire (socotit ca rezervă minimă) (tabelul 6.2).

Tabelul 6.2

Principalii indici hidrografici ai unor grupe de soluri (Botzan, 1969)

Grupa de soluri Adâncime; Gv C Co
(m) t/m3 % greut. m3/ha % greut. m3/ha
Soluri zonale (cernoziomuri luto- 0,5 1,26 24,7 1560 9,9 620
nisipoase- lutoase) 1,0 1,26 24,7 3110 9,5 1200
1,5 1,26 22,9 4330 9,0 1700
Cernoziomuri levigate 0,5 1,34 24,0 1610 12,0 800
(lutoase -luto-argiloase) 1,0 1,36 23,1 3140 12,5 1700
1.5 1,36 22,2 4530 12,2 2490
Soluri brun roşcate de pădure 0,5 1,39 23,7 1650 11,9 830
(luto-argiloase) 1,0 1,44 23,0 3310 13,8 1990
1,5 1,46 22,5 4930 14,1 3090
Soluri brune de pădure

aargiloase)

0,5 1,35 29,8 2010 14,9 1000
1,0 1,35 30,8 4160 17.4 2350
1,5 1,36 29,8 6080 18,0 3670
Soluri de dune 0,5 1,45 10,2 790 1,7 130
1,0 1,55 10,5 1630 2,0 310
1,5 1,55 10,8 2520 2,0 470
Cernoziomuri levigate 0,5 1,44 20,1 1450 6,8 490
1,0 1,44 16,7 2400 6,6 950
1,5 1,48 15,1 3350 5,7 1270
Soluri aluviale nisipolutoase) 0,5_ 1,34 21,1 1420 5,5 370
1,0 1,31 19,7 2550 4,9 640
1,5 1,34 19,6 3940 5,2 1050
(Luto-nisipoase şi lutoase) 0,5 1,30 25,9 1550 8,1 530
1,0 1,31 22,2 2910 8,0 1050
1,5 1,31 24,0 4730 8,0 1750
(luto-argiloase) 0,5 1,31 29,3 1890 13,5 880
1,0 1,33 27,9 3710 14,6 1940
1,5 1,34 27.3 5430 13,6 2730

Nivelul optim de umiditate pentru fiecare cultură legumicolă pe faze de vegetaţie se află între aceste extreme de rezervă maximă şi rezervă minimă de apă.

Acest nivel optim este mai aproape de maximă (Cc) pentru culturile şi fazele de vegetaţie în cazul cărora pretenţiile faţă de apă sunt mai mari şi se deplasează spre minimă atunci când aceste pretenţii sunt mai mici.

Chiar în cazul culturilor sau fazelor când se manifestă pretenţii mai mici umiditatea din sol nu trebuie să scadă sub un anumit plafon denumit în practica irigaţiei plafonul minim al umidităţii active (P min.).

Acest plafon variază mai puţin în funcţie de caracteristicile solului şi mai ales de textura sa.

Plafonul minim al umidităţii active trebuie să fie superior coeficientu­lui de ofilire cu 1/2; 2/3; 3/4 din IUA în funcţie de textura solului.

Aceasta corespunde la 50% din Cc. pe solurile uşoare, 60-70 % din Cc. pe solurile mijlocii şi 80 % din Cc. pe solurile grele (M., Mihalache şi colab., 1985).

Pentru condiţiile naturale din sud-estul tării s-a constatat că rezerva de apă din sol nu trebuie să scadă sub 80 % din capacitatea de câmp pentru apă a solului în fazele de consum maxim al speciilor legumi­cole şi sub 70 % din Cc în fazele când au pretenţii moderate faţă de apă.

Pentru stabilirea momentului în care trebuie să se aplice udarea se determină provizia momentană de apă a solului şi când aceasta ajunge aproape de plafonul minim al umidităţii active se aplică o udare.

Umiditatea solului se poate determina prin mai multe metode:

  • – gravimetrică, cea mai folosită la noi. Se ridică probele de sol şi se usucă în etuvă la 105°C (8h) sau 150°C; (4h).
  • provizia momentană- [(G. sol umed – G. sol uscat) /G. sol uscat] x 100
  • prin aprecierea în câmp, după plasticitatea solului. Proba de 100 g se frământă în mână urmărindu-se formarea unei sfere sau a unui cilindru cu Ø=1-3 cm (tabelul 6.3);
  • metoda elcctrometrică (se bazează pe corelaţia între conductibilitatea electrică a solului şi umidtatea lui);
  • metoda tensiometrică (se măsoară forţa de sucţiune din sol);

Tabelul 6.

Umiditatea Soluri grele (argiloase şi luto-argiloase) Soluri mijlocii (lutoase) Soluri uşoare (luto-nisipoase şi nisipo-lutoase)
aproximativă % Felul cum se formează
sferă cilindru sferă cilindru sferă cilindru
15 Nu se formează Bine, dar pu­ţin rezistentă Nu se for­mează Se formează dar la apăsare se risipeşte Nu se formează
20 Bine Nu se formează Bine Scurt idem Scurt
25 Bine Scurt Bine, se li­peşte de mână Lung Bine, se li­peşte de mână Lung dar rezistent
30 Bine şi se li­peşte de mână Lung Bine, murdă­reşte şi se li­peşte de mână Lung şi rezistent Curge pintre degete

Momentul udării se poate stabili şi cu ajutorul unor indici fiziologici:

  • – concentraţia sucului celular (când solul este bine aprovizionat cu apă concentraţia sucului celular are valori reduse şi invers). Se determină cu refractometrul de câmp. La tomate udările se execută când concentraţia sucului celular atinge valori între 8 – 8,5 %, iar la varză, ardei, vinete, salată, sfeclă de masă, morcov, ceapă şi castraveţi de 10 %;
  • – gradul de închidere a stomatelor. La o aprovizionare suficientă cu apă stomatele se deschid larg. Pe măsură ce rezerva de apă scade, tind să se închidă treptat, sau încetează de a se mai deschide.

Prognoza şi avertizarea udărilor. Aplicarea udărilor la momentul optim este o componentă de cea mai mare importantă a regimului de iri­gare, iar pentru o conducere corectă a acestuia se impune cunoaşterea aprofundată a relaţiei apă-sol-plantă-atmosferă (Ştefan, V., 1981) pentru fiecare situaţie dată.

Dintre metodele cunoscute pentru prognoza şi avertizarea aplicării udărilor, s-a ajuns la concluzia că cea a bilanţului bazată pe relaţia dintre consumul de apă al plantelor şi cel rezultat prin evaporatie, din evaporimetre, apare ca cea mai indicată, răspunzând cerinţelor exploatării atât prin precizie, cât şi prin operativitate. Totodată aparatura utilizată este simplă, uşor de procurat, uşor de manipulat şi de întreţinut.

Această metodă dă posibilitatea cunoaşterii efectului integrat al radiaţiei, vântului, temperaturii şi umidităţii relative a aerului asupra evapotranspiraţiei, factorii climatici sub a căror influenţă se produce în principal şi consumul de apă al culturilor irigate.

Prognoza şi avertizarea cu ajutorul evaporimetrelor constau în princi­pal în urmărirea consumului de apă al plantelor, în paralel cu înregistrarea consumului de apă prin evaporaţie, din evaporimetru.

Concomitent se fac observaţii fenologice, măsurători biometrice, analize fizice şi chimice ale solului, înregistrări ale datelor climatice, cal­culul producţiilor etc.

În condiţii de producţie, fiecare evaporimetru serveşte o suprafaţă de 5000 ha.

Prognoza şi avertizarea udărilor au un caracter foarte complex, scopul principal fiind de a satisface în optim cerinţele de apă ale plantelor, în vederea obţinerii unei eficiente maxime la culturile irigate (Pelaghia Chilom, 1991).

Norma de udare reprezintă cantitatea de apă în m3 /ha ce se aplică la o singură udare. Norma de udare trebuie aplicata în cantitatea stabil­ită prin calcul, ca să nu depăşească capacitatea de câmp pentru apă a solului.

m=110 H Gv. (C-Pmin) (m3/ha)

Gv = greutatea volumetrică a stratului activ de sol (t/m3);

C = capacitatea de câmp pentru apă, exprimată în procente din greu­tatea raportată la sol uscat, în stratul activ considerat;

Pmin = provizia momentană de apă a solului exprimată în procente din greutatea raportată la sol uscat, în acelaşi strat activ, care este de dorit să coin­cidă cu plafonul minim al umidităţii active stabilit pentru condiţiile date.

H – adâncimea de umectare = 0,2 – 0,55 m la tomate; 0,2 – 0,6 m la cartof timpuriu, 0,20 – 0,45 m la varză, castraveţi, ceapă. Norma de udare oscilează între 250 – 500 rrr3/ha. La culturile timpurii, la început, se dau norme de udare mai mici pen­tru a nu răci solul. Pe măsură ce plantele cresc şi au nevoie de apă mai multă se măreşte norma de udare.

Norma de irigare reprezintă cantitatea totală de apă care se admi­nistrează unei culturi pe întreaga perioadă de vegetaţie (rrr3/ha). Norma de irigare Σm = Σ(e+t) + Rf-Ri-Pv

e+t = consumul total de apă reprezentat prin suma pierderilor nepro­ductive prin evapotranspiratie de la suprafaţa solului (e) şi a celor produc­tive rezultate din transpiraţia plantelor (t), în perioada de vegetaţie;

Rf = rezerva finală a apei din sol, la sfârşitul perioadei de vegetaţie; Ri = rezerva iniţială de apă din sol, care în practica irigaţiei este con­siderată umiditatea la semănatul culturii.

Pv = precipitaţiile din perioada de vegetaţie.

Norma de irigare depinde de valoarea evapotranspiraţiei şi de precipi­taţiile utile din cursul perioadei de vegetaţie.

Este mai mică la culturile cu perioadă de vegetaţie mai scurtă (1000 -1500 m3/ha la salată, spanac) şi mai mare la culturile cu perioadă de ve­getaţie mai lungă (4000 m3/ha la tomate de vară, varză de toamnă).

Norma de irigare se exprimă în mod real prin însumarea tuturor normelor de udare administrate în mod efectiv unei anumite culturi.

Numărul de udări ce se aplică unei culturi rezultă din raportul dintre norma de irigare şi norma de udare.

Numărul de udări este de 2 – 3 la spanac şi salată şi de 8 – 10 la tomate de vară, la ardei, varză de toamnă ş.a.

Numărul de udări poate să fie mai mare sau mai mic pentru acelaşi sol şi aceeaşi cultură în raport de precipitaţiile care cad în timpul vege­taţiei (tabelul 6.4).

Intervalul dintre udări este determinat de timpul în care se consumă norma de udare.

Ca principiu, pentru a evita risipa de apă, udarea care urmează nu tre­buie făcută decât după ce s-a folosit apa din udarea precedentă.

Intervalul dintre udări pentru o anumită cultură depinde de numărul şi mărimea ploilor, de umezeala şi temperatura aerului, de frecvenţa şi intensitatea vântului, de natura solului, de adâncimea pânzei de apă freatică.

În general, la plantele legumicole frecventa udărilor e mare. Intervalul dintre udări este de 6 – 10 zile (Marinescu, A., 1989).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here