Pentru desfasurarea normala a proceselor vitale ale plantelor, legumicole cat si in vederea pastrarii si maturizarii artificiale a organelor comestibile, aerul prezinta o deosebita importanta atat prin prezenta cat si prin compozitia sa.

Oxigenul
Cerintele plantelor fata de oxigen sunt deosebite, fiind absolut necesar in procesul de respiratie, iar cantitatea de oxigen ce se foloseste de catre plante este proportionala cu intensitatea acestui proces fiziologic, care se desfasoara continuu, spre deosebire de cel de fotosinteza, care se desfasoara numai in timpul zilei, in prezenta luminii.

In aerul atmosferic, oxigenul se afla in cantitate suficienta (21%), corespunzatoare cerintelor plantelor. In spatii protejate, usoara scaiere a proportiei de oxigen se poate remedia prin aerisire.

In sol, continutul de oxigen poate scadea foarte mult, scadere determinata de anumiti factori, cum ar fi:

– folosirea lui de catre microorganisme;
– impiedicarea prezentei lui prin formarea crustei;
– cultivarea plantelor legumicole pe soluri prea grele si tasate si in acelasi timp prezenta
– excesului de umiditate.

Pentru mentinerea unui regim de aer corespunzator in sol este necesara inlaturarea cauzelor care determina diminuarea, respectiv:

– irigarea solurilor cu textura mijlocie sau usoara;
– afanarea corespunzatoare a solurilor;
– distrugerea crustei;
– irigarea rationala si eliminarea excesului de umiditate.

Lipsa de oxigen, la nivelul sistemului radicular al plantelor, impiedica formarea de noi perisori absorbanti si radacini tinere, aspect foarte important pentru practica legumicola.

Oxigenul prezinta o deosebita importanta si in faza de repaus a plantelor legumicole, indiferent daca acestea se afla sub forma de seminte sau de organe vegetative precum si in timpul pastrarii plantelor mama (pentru producerea semintelor) sau a organelor vegetative in vederea consumului indelungat.

Dioxidul de carbon
Este folosit in procesul de fotosinteza, substanta uscata ai plantelor este formata inproportie de 50% din carbon.

Pentru a sintetiza 1 g de glucoza frunza trebuie sa absoarba dioxidul de carbon continut in 2500 1 aer, iar intr-o zi plantele cultivate pe 1 ha pot asimila intre 250-1000 kg C02, in functie de specie si ceilalti factori.

O sporire cantitativa si calitativa a productiei si in acelasi timp o grabire a maturarii tehnologice pentru consum, se poate obtine prin cresterea concentratiei de C02 de la 0,03% pana la 0,2-0,6%. in conditiile unei intensitati luminoase ridicate si Ia o temperatura optima de 25-27° C se realizeaza o transpiratie intensa, iar aceasta la randul ei fevorizeaza patrunderea de C02 in planta.

O sursa permanenta de C02 pentru plantele legumicole o constituie si solul care in timp de o ora degaja pe hectar o cantitate diferita, in functie de natura sa: 2 kg/ha/ora- sol nisipos; 4 kg’/ha/ora -sol nisipo-lutos sau luto-nisipos; 10-25 kg/hs/ora sol tip cernoziom.

Gunoiul de grajd degaja cantitati considerabile de dioxid de carbon, in functie de vechimea si provenienta lui, ca atare folosirea ingrasamintelor organice pentru fertilizarea de baza are si rol de, C02. Fertilizarea faziala si mulcirea solului pot spori deasemenea concentratia de C02. Alte gaze care se pot afla in preajma plantelor cum ar fi: dioxidul de sulf, azotul, formaldehida etc, sunt daunatoare. Acestea pot avea diferite surse.

In spatiile incalzite biologic, prin descompunerea gunoiului de grajd se degaja amoniacul care este daunator in concentratie de 0,l% si nociv la 3-4%.

Se poate acumula si dioxid de sulf care este daunator in concentratii foarte mici de 0,001-0,002% in special in conditii de umiditate ridicata. Aceste gaze produc cloroze caracteristice pe frunze, arsuri sau pete necrotice. Literatura de specialitate mentioneaza asa numitele ploi acide, foarte daunatoare.

Reziduurile gazoase care provin de la unitatile industriale, mai ales daca acestea contin fluor, clor, oxid de carbon, pot provoca daune deosebit de mari la culturile legumicole.
in sol si pot fi accesibili

Azotul este necesar pentru sinteza materiei proteice. In atmosfera, deasupra fiecarui hectar din suprafata pamântului se gasesc aproximativ 300.000 t azot. in atmosfera azotul este un gaz inert. Plantele nu asimileaza azotul elementar gazos, dar acesta este sursa principala de compusi cu azot care ajung plantelor.

Poluanti fotochimici oxidanti

Principala sursa de poluare a atmosferei o formeaza produsele de combustie: oxizii sulfului, azotului, CO, hidrocarburile gazoase si particulele solide, pulberile rezultate din arderi. La aceasta se adauga: compusii fluorului.-deseurile radioactive, pulberile metalice etc, ca si cenusa vulcanilor, polenul plantelor, praful etc.

Poluantii oxidanti reduc activitatea fotosintetica a plantelor, degradeaza pigmentii, diminueaza ritmul de crestere si intârzie vegetatia.

Prin astfel de poluare frunzele plantelor se decoloreaza treptat si mai târziu cad.

Plantele legumicole manifesta grade de sensibilitate diferite fata de diferitii poluanti.

Valorile nocive diferite pentru diferiti poluanti depind de sensibilitatea speciei si! durata de actiune. Se potconsidera ca limite maxime, la o expunere, urmatoarelf valori: 0,05-0,12 mg/m3 pentrujS02; 0,001-0,003 mg/m3 pentru fluor; 0,10-0,15 mg/m3 pentru clor; 0,05′mg/m3 pentru ozon (Krug, 1986).

Substantele radioactive se acumuleaza uneori in atmosfera ca urmare a exploziilor nucleare, a eliminarii deseurilor radioactive sau a avariilor la reactoarele nucleare si reprezinta poluantii cei mai periculosi pentru plante si om. Pulberile radioactive se depun liber sau prin precipitatii pe plante si sol si uneori sunt incorporate in plante prin absorbtie, apoi sunt consumate de om si animale.

Radioactivitatea naturala a atmosferei este de 100-200 miliremi/an, dar uneori creste la valori de 5-10 ori mai mari. Cele mai intâlnite elemente radioactive si timpul lor de injumatatire sunt: iod 131-8 zile, ruteniu 103-40 zile; strontiu 89-51 zile; ruteniu 106-1 ani; caesiu 134-2 ani; strontiu 90-28 ani; caesiu 137-30 ani.

Spalarea produselor determina reducerea gradului de conta-minare deoarece se inlatura pulberile radioactive. Prin prelucrare sau pastrare indelungata se reduce gradul de contaminare daca elementul radioactiv are o durata scurta de actiune. (Indrea, D.,1992).

Efectul poluarii atmosferei asupra plantelor legumicole

Poluarea aerului se datoreaza:

– degajarii de catre intreprinderile industriale a diferitelor substante poluante;

– eliminarea gazelor din diferite motoare;

acumularea deseurilor industriale;

– arderea combustibililor casnici.

Protectia culturilor legumicole impotriva efectelor nefaste ale poluarii atmosferei se poate realiza prin:

– supravegherea gradului de poluare;

– masuri de micsorare a emanatiilor de agenti patogeni;

– crearea de perdele de protectie si zone verzi intre sursele de poluare si plantele legumicole;

– irigarea prin aspersiune a culturilor in aceste zone;

– organizarea combaterii poluarii in zonele respective;

– evitarea amplasarii in aceste zone a suprafetelor de culturi legumicole, iar in cele cu poluanti sub forma de praf, fum (solizi) nu se cultiva specii cu organe comestibile muguri (varza, salata si frunzoase in general).

Curentii de aer – sub forma unui vânt de intensitate medie sunt utili cresterii si dezvoltarii plantelor, prin :

– evaporarea excesului de apa din sol, contribuind la buna aeratie superficiala a acestuia, cu efecte favorabile asupra cresterii radacinilor;

– efect de racorire, reducând temperatura frunzelor;

– influenteaza polenizarea a numeroase specii;

– asigura permanentizarea unei cantitati de COi necesara sintezei organice.

Vanturile puternice sunt daunatoare pentru productia legumicola prin actiuni:

– mecanice – erodeaza solurile usoare in perioadele secetoase, perturba irigarea prin aspersiune daca viteza este mai mare de 3-4 m/sec; impiedica polenizarea, scutura florile, rup frunzele, lastarii si fructele; favorizeaza diseminarea agentilor patogeni si a semintelor de buruieni; deterioreaza constructiile legumicole; :

– termice – influenteaza racirea solului si prelungirea vegetatiei daca vânturile sunt reci;

– fiziologice: provoaca uscarea excesiva a aerului care determina cresterea evapotranspiratiei, blocând fotosinteza si ducând la intârzierea cresterii.

Pentru evitarea acestor neajunsuri trebuie luate masuri de protejare a terenurilor cultivate, prin perdele de protectie bine proiectate si organizate.

Factorii cosmici

Stiinta moderna redescopera astazi cunostinte foarte avansate privind influenta astrelor asupra mediului biologic, aspecte care au fost sesizate de catre vechile civilizatii: egiptene, mesopotamiene, chinezesti si aztece si care au fost folosite in scopuri practice de mare utilitate pentru organismele animale si vegetale. In acelasi timp aceste cunostinte s-au transmis, respectat, aplicat si chiar verificat de-a lungul generatiilor cu precadere in mediul rural, unde forma orala de transmitere a fost cea mai utilizata.

Astfel se stie faptul ca.stabilirea zilelor mai favorabile pentru efectuarea lucrarilor solului, a infiintarii culturilor, a aplicarii lucrarilor de intretinere, aplicarea tratamentelor fitosanitare, taierile la pomi si vita de vie, monta animalelor etc, sunt respectate cu strictete de catre oamenii din mediul rural.

Ritmurile cosmice anuale si diurne legate de activitatea solara si de evolutia astrilor pe bolta cereasca, au o influenta marcanta in fiziologia tuturor fiintelor vii, determinând bioritmuri specifice (Ruxandra Ciofu, 1995).

Cantitatea de lumina si caldura solara influenteaza ciclul sezonier anual, care este impartit in doua jumatati de catre cele doua solstitii (iarna si vara). Prima pfcioada este considerata de expiratie, iar cea de a doua de inspiratie a fortelor terestre.

Acest proces are o corespondenta diurna, in perioada de expansiune intre orele 3 si 15, când este accentuata evapotranspiratia si respectiv tendinta sevei brute din sol de a urca in plante ca apoi in perioada de contractie, intre orele 15 si 3, acest proces sa fie descendent.

Asupra lumii vegetale, influenta acestor ritmuri se manifesta in declansarea si accelerarea proceselor vitale dupa depasirea solstitiului de iarna si prin incetinirea lor dupa solstitiul de vara.

Efectul activitatii solare asupra cresterii plantelor este sustinut si de influenta Lunii, precum si a planetelor Mercur si ^epus, in timp ce inflorirea, maturarea si depozitarea materiei organice in seminte sunt influentate de planeteleR|arte, Jupiter si Saturn.

Din combinatiile efectelor miscarii Lunii si a Pamântului prin raportare la Soare si la benda de constelatii zodiacale, rezulta mai multe tipuri de ritmuri ale miscarii Lunii cu influente diferite asupra vegetatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here