Factorul apa prezinta mare importanta pentru viata plantelor conditionând, alaturi de ceilalti factori, procesele vitale.

Rolul apei in viata plantelor legumicole

Rolul apei este deosebit, constituind: mediul de reactie; dizolvant si vehiculant pentru substantele nutritive in solutie; participa la procesele fiziologice si biochimice; intra in proportie de 65-95% in componenta materiei organice ce alcatuieste organismul plantelor; determina concen-tratia solutiei solului si serveste ca regulator al temperaturii tesuturilor plantelor.

Continutul de apa difera chiar in cadrul aceleiasi specii in functie de organele fiecarui organism, astfel tulpinile contin 40 – 45% apa, frunzele mature 60 – 65% , cele tinere 80 – 85%, organele de reproducere si vârfurile de crestere 98 – 99%>, iar cel mai scazut continut in apa il au semintele 12 -14%.

Intensitatea fotosintezei este conditionata in mare masura de aprovizionarea plantelor cu apa, desfasurându-se normal când continutul este corespunzator.

La o scadere sub 75% din rezerva de apa a frunzelor, fotosinteza este blocata, in schimb se intensifica respiratia.

Pentru practica legumicola intereseaza pretentiile plantelor fata de apa, care sunt constituite din cerinte si nevoi, cerintele reprezentând cantitatea de apa ce trebuie sa fie prezenta in sol pentru ca plantele sa-si satisfaca nevoile.

Toate plantele legumicole, când sunt tinere si de dimensiuni mici, au cerinte mari fata de apa, dar nevoie mica, deoarece având sistemul radicular slab dezvoltat nu se pot aproviziona in mod corespunzator.

De asemenea, de mari cantitati de apa au nevoie plantele legumicole in timpul sintetizarii si depozitarii substantelor de rezerva.

Pentru fiecare unitate de substanta uscata plantele legumicole consuma 300-800 unitati de apa.

Pentru practica cultivarii plantelor legumicole prezinta importanta cunoasterea pretentiilor fata de apa, efectele excesului sau deficitului si modul cum se poate asigura si*mentine regimul corespunzator de umiditate.

Cerintele plantelor legumicole fata de apa

Plantele legumicole manifesta cerinte fata de:

  • umiditatea solului;
  • umiditatea atmosferica.

Umiditatea solului se dirijeaza in functie de:

  • -specificul biologic al plantelor;
  • -faza de vegetatie
  • -sistemul radicular (structura, dimensiuni si mod de repartizare);

-tipul de sol, cantitatea de ingrasaminte folosite si natura acestora. Apa trebuie dirijata in asa fel incat sa asigure posibilitatile de aprovizionare ale fiecarei specii de plante legumicole, corespunzator cerintelor si nevoilor.

Umiditatea atmosferica optima variaza in functie de specificul biologic al plantelor si faza de vegetatie. Plantele legumicole se pot aproviziona, cu apa si din atmosfera, prin frunze.

Speciile care au frunzele acoperite cu perisori (tomate) au o capacitate mare de absorbtie a apei din precipitatii, roua sau irigare prin aspersiune in comparatie cu speciile cu frunze lucioase (varza).

Gruparea speciilor de plante legumicole dupa pretentiile lor fata de apa se face tinând cont de modul lor de manifestare in culturi:

  • foarte pretentioase: spanacul, salata, toate speciile legumicole din grupa verzei, ridichile de luna, prazul, usturoiul, ceapa, mararul si altele;
  • pretentioase: castravetii, tomatele, ardeii, vinetele, bamele, cartoful, morcovii, patrunjelul, fasolea, mazarea si altele;
  • moderat de pretentioase: speciile perene (sparanghelul, reventul, hreanul, leusteanul, anghinarea etc);
  • putin pretentioase: pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleacul, dovlecelul, porumbul zaharat.

Posibilitati de satisfacere a pretentiilor plantelor legumicol fata de apa in legumicultura trebuie satisfacute pretentiile plantelor fata de apa, luându-se masuri de evitare atât a deficitului cât si a excesului de umiditate, deoarece devin daunatoare.

Excesul de umiditate (când valoarea bilantului hidric este mai mic de 1):

in sol – inrautateste regimul de aeratie, asfixiind radacinile plantelor; scade temperatura solului special in perioadele reci); stanjeneste viata microorganismelor; micsoreaza posibilitatea aprovizio-narii plante cu elemente nutritive din sol; sporeste aciditatea solului;

in aer – creeaza conditii pentru dezvoltarea microflorei daunatoare, sporind pericolul imbolnavi plantelor cu ciuperci sau bacterii; impiedica polenizarea, fecundarea, florile avorteaza si fructele cad.

Sub aspect general excesul de umiditate determina prelungirea perioadei de vegetatie, scadei continutului in substanta* uscata a produselor, deci determina intârzierea recoltatului si scaderea rezistent : produselor la pastrare.

Alternanta perioadelor de seceta cu perioade de umiditate excesiva are ca rezultat craparea fructelor si altor organe comestibile (tomate, gulii, morcov, varza efc).

Prevenirea excesului de umiditate:

– alegerea terenului pentru cultura, ferit de exces de umiditate;

– cultivarea plantelor pe terenuri mijlocii si usoare, cu drenaj bun;

– modelarea terenului pentru preluarea de catre rigole a excesului de apa;

– distrugerea „hardpanului”;

– nivelarea terenului pentru a evita baltirea apei de irigatii si din precipitatii;

– irigarea rationala alegând cea mai buna metoda.

Deficitul de umiditate (când valoarea bilantului hidric este mai mare de 1) din sol si aer provoaca de asemenea efecte nedorite:

-favorizeaza aparitia atacului unor daunatori;

-intârzie cresterea frunzelor;

-reduce intensitatea fotosintezei si creste respiratia;

-provoaca ofilirea plantelor;

-reduce numarul de perisori absorbanti de pe radacini;

-grabeste aparitia tulpinilor florifere la spanac, salata, ridichi de luna, conopida;

-favorizeaza lemnificarea organelor comestibile (radacinoase, gulii etc);

-inrautateste gustul organelor comestibile (iute la ardei si ridichi, amar la castraveti);

-deterrnina scaderea florilor la castraveti, tomate, ardei, vinete;

-determina scaqerea cantitatii si calitatii productiilor.

O importanta deosebita pentru practica o prezinta asigurarea necesarului de apa prin acumularea si pastrarea ei in sol, inlaturând la timp pierderile, prin efectuarea lucrarilor de:

-alegerea judicioasa a zonei si a terenului de cultura, avându-se in vedere regimul de precipitatii, nivelul apei freatice si proprietatile fizico-chimice ale solului, privind capacitatea de retinere a apei;

-protejarea terenului prin perdelele de protectie si culise care imbunatatesc regimul umiditatii relative a aerului si micsoreaza pierderile de apa prin-evaporare;

-retinerea zapezii in timpul iernii

– pregatirea corespunzatoare a solului;

– distrugerea crustei

– distrugerea buruienilor;

– asigurarea unei desimi corespunzatoare;

– mulcirea solului;

– drenarea solului;

– asigurarea apei prin udari.

Prin irigare sporeste continutul de apa a solului, dar se realizeaza si o marire substantiala a schimbului de aer din sol cu cel din atmosfera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here