Cultivare speciilor de plante legumicole in camp si terenuri protejate, asigura o folosire intensiva a terenului, planificate este posibila numai printr-o aprovizionare corespunzatoare a plantelor cu elemente minerale in special din sol si asigurarea unor corelari optime intre toti factorii de mediu.

Cerintele plantelor legumicole fata de sol

Solul reprezinta principalul mijloc de productie, constituie mediul natural de nutritie al plantelor, iar cantitatea si calitatea produc-tiilor depind nemijlocit de fertilitatea solului fi modalitatea folosirii lui.

Alcatuirea generala a solului este reprezentata de: faza solida (constituentii minerali si organici); faza lichida (solutia solului );faza gazoasa (aer si CO2). Prin actiunea reciproca dintre aceste trei componente rezulta un mediu care favorizeaza cresterea plantelor, reprezinta sursa de elemente nutritive, faza lichida un mijloc de transport si principala sursa din care plantele isi iau ionii nutritivi, iar faza gazoasa permite aprovizionarea cu oxigen a radacinilor, cu azot molecular a unor microorganisrne, ca si un mediu de eliminare a C02.

Solul, serveste ca suport mecanic si mediu pentru radacinile plantelor ce absorb; apa si sarurile minerale, raportandu-se in principal la^stratul arabil care este un rezervor de substante minerale.

in cazul cultivarii plantelor in spatii protejate, prin masurile de ameliorare si imbunatatire, folosind cantitati insemnate de ingrasaminte organice, se produce o modificare esentiala a insusirilor solului zonal, caz in care se foloseste notiunea tie substrat de cultura.

Solul prezinta importanta pentru practica legumicola prin insusirile sale: textura, structura, solutia solului, reactia solului si capacitatea tampon.

Textura – sau compozitia granulometrica, ca insusire fizica a solului, se defineste in principal prin proportia in care intra in alcatuirea sa particulele elementare de diferite dimensiuni (tabel) sus.

Proportiile intre argila, praf si nisip definesc tipurile de sol:

– nisipoase- care au o capacitate de absorbtie si o permeabilitate mare pentru apa, capacitate mica de retinere a apei, sunt bine aerate, se incalzesc usor si se racesc repede. Sunt sarace in elemente nutritive si au o capacitate redusa de retinere a acestora. In sudul Olteniei, vestul Crisanei si in Delta se gasesc suprafete apreciabile de soluri nisipoase care se utilizeaza pentru obtinerea de productii extratimpurii si timpurii;

– argiloase – care au o capacitate de absorbtie si permeabilitate mica pentru apa, dar o capacitate mare de inmagazinare a acesteia. Sunt soluri neaerate, plastice si aderente, iar prin uscare formeaza crapaturi mari si adanci. Sunt reci si se lucreaza bine numai intr-un interval mic de umiditate. Desi bogate in elemente nutritive nu sunt indicate pentru cultivarea plantelor legumicole decat in foarte mica masura;

– lutoase – sunt soluri cu proprietati intermediare, cu permeabilitate buna pentrujapa si un raport favorabil intre fazele: lichida, solida si gazoasa. Sunt cele mai indicate pentru cultura plantelor legumicole.

Structura solului – este o insusire foarte importanta a fertilitatii lui, care influenteaza schimbul de gaze, regimul termic si circulatia apei si este data de modul de grupare a particulelor elementare in agregate structurale

Solutia solului – reprezinta sursa directa de aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive, iar cu cat contine o gama mai larga si o cantitate de substante nutritive mai apropiate de cerintele speciilor legumicole, cu atat solul este considerat mai fertil.

Poate deveni daunatoare daca are un continut excesiv de saruri solubile cu caracter foarte acid sau foarte alcalin.

Gradul de aprovizionare a solurilor cu materie organica si substante nutritive este hotarator pentru stabilirea dozelor de ingrasaminte, in toate formele de cultura legumicola, iar aplicarea lor se face numai pe baza rezultatelor cartarii agrochimice, ce se executa odata pe an la culturile din camp si in fiecare ciclu de cultura la cele din sere, completata cu „diagnoza foliara” sau „diagnoza petiolara”.

Reactia solului (pH) – este determinata de proportia dintre ionii de H+ si cei de OHˉ din solutia solului, pe deoparte si proportia dintre coloizii cu caracter acid si cei cu caracter bazic, pe de alta parte.

Speciile de plante legumicole necesita o anumita valoare a pH-ului, considerata optima, dar diferita pentru fiecare in parte. Majoritatea plantelor legumicole necesita o reactie neutra (pH = 7), usor alcalina (pH > 7) sau usor acida (pH < 7).

Capacitatea tampon. Pe parcursul duratei de vegetatie a plantelor, reactia solului (pH-ul) nu ramane neschimbata datorita respiratiei radacinilor, a activitatii microorganismelor, a secretiei rada-cinilor sau a ingrasamintelor folosite. Amplitudinea de schimbare a reactiei poate fi destul de mare, ceea ce ar putea dauna plantelor.

Solul are insa in mod natural insusirea de a se opune oricarei tendinte de modificare a reactiei, atunci cand se introduc ingrasaminte sau la aparitia unor substante cu reactie acida sau bazica, insusire ce poarta numele de „ putere de tamponare “.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here