Dezvoltare rurala – Fonduri nerambursabile

Procesul tranziţiei de la economia supercentralizată la economia de piaţă a generat, în agricultura şi dezvoltarea rurală a României, multiple probleme de ordin economic şi social. De aceea, este normal ca preocupările privind identificarea unor soluţii şi metode de rezolvare a acestora să mobilizeze din ce în ce mai mulţi specialişti în domeniu. În acest context, nu se putea să nu se facă apel şi la experienţa altor ţări, printre care un loc aparte îl ocupă ţările membre ale Uniunii Europene.

În prezent, agricultura şi dezvoltarea rurală din România continuă să fie într-o situaţie de criză, iar economia este departe de a fi stabilă pentru a putea să o susţină. Dimpotrivă, scăderea raportului dintre indicii de creştere a preţurilor produselor agricole şi cei ai produselor industriale cumpărate de agricultori, adânceşte foarfecele preţurilor, lucru care ne conduce la concluzia că agricultura înregistrează o productivitate scăzută, faţă de alte ţări, mai ales faţă de cele din U.E., care reprezintă modelul şi ţinta spre care se tinde.

Lipsa unei viziuni realiste asupra viitorului satului românesc, asupra noilor ocupaţii şi calificări necesare în procesul de diversificare a activităţilor – care să pună bazele unei dezvoltări rurale multifuncţionale, precum şi asupra celor mai eficiente căi de integrare în Uniunea Europeană, devine tot mai acută. În acest sector s-a aplicat cea mai complexă „terapie de şoc”, începând cu anul 1993, iar din 1997 agricultura este lăsată în seama mecanismului pieţei. Aproape toate măsurile de politică agricolă au conturat actuala stare de criză: liberalizarea preţurilor produselor agricole, condiţionată de limitarea acestora la produsele de bază în consumul populaţiei; liberalizarea preţurilor input-urilor agricole care, în condiţiile monopolului statului în amontele agriculturii a condus la creşterea diferenţelor de preţ şi la reducerea şi instabilitatea veniturilor agricultorilor; eliminarea subvenţiilor la producătorii agricoli înainte de crearea instituţiilor şi a legislaţiei de organizare şi funcţionare a pieţei agricole, ceea ce a determinat reducerea consumului de îngrăşăminte chimice, a seminţelor de calitate şi restrângerea cererii de credite pentru investiţii din cauza ratei înalte a dobânzilor; trecerea la sistemul de subvenţionare directă a tuturor producătorilor agricoli, mai corect spus a proprietarilor de terenuri, sistem care pulverizează resursele bugetare la milioane de posesori ai titlurilor de proprietate, cu efecte populiste de protecţie socială şi nu cu scop economic etc.

Lucrarea de faţă îşi propune realizarea unei analize a evoluţiei spaţiului rural românesc sub multiplele sale faţete, cu accent asupra conceptelor de dezvoltare rurală în condiţii de durabilitate şi multifuncţionalitate. În acest context, menţionăm că România se află în curs de implementare a modelului european de agricultură şi dezvoltare rurală.

Având în vedere caracterul său sintetic, lucrarea se adresează în exclusivitate studenţilor Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Departamentul de Învăţământ la Distanţă.

Problemele privind dezvoltarea rurală sunt prezentate pe parcursul a trei capitole, al căror scop principal este acela de a expune tipuri şi modele de dezvoltare rurală, pornind de la filosofia, conceptele şi fazele istorice proprii acestora, cu anumite viziuni asupra a ceea ce trebuie întreprins şi în România, bazat pe experienţe ale statelor din UE, spre care, de altfel, se tinde.

Pornind de la general (principii, mecanisme) şi ajungând la particular (cazul ţărilor din Uniunea Europeană şi situaţia din România), prin analiza spaţiului rural, în lucrare se încearcă formularea de soluţii şi propuneri în funcţie de condiţiile concrete privind crearea unui mediu economic prielnic dezvoltării, în sensul consolidării unei dezvoltări durabile şi multifuncţionale a spaţiului rural.