Spatiul rural

Conceptul de spaţiu rural

Desigur, se pot da multe definiţii şi se pot face multiple descrieri spaţiului rural. Nu vom încerca să extindem prea mult această problemă, dar, totuşi, o anumită ordonare în terminologia şi definirea spaţiului se impune.

Prima şi cea mai des întâlnită impreciziune terminologică se referă la “spaţiu rural” şi “spaţiu agrar”; “activitate rurală” şi “activitate agrară” sau mai simplu “rural – agrar”. De la început este necesar de precizat că cele două noţiuni, deşi relativ apropriate, nu pot fi confundate sau considerate sinonime. Sfera noţiunii de spaţiu rural, activitate rurală, de rural în general, este mai largă, mai extinsă, cuprinzând în interiorul său şi noţiunile de spaţiu agrar sau activitate agrară sau, simplu, agrar.

Analizând în evoluţie corelaţia rural-agrar se constată o anumită mo­dificare a acesteia. In societăţile preponderent agricole, ponderea cea mai ridicată a activităţilor în spaţiul rural o deţin activităţile agrare. Cu timpul, spaţiul rural s-a diversificat atât structural cât şi funcţional, în sensul că au apărut mai multe structuri şi activităţi neagrare. în prezent se vorbeşte tot mai mult de neoruralism şi de spaţii şi activităţii neorurale.

Spaţiul rural este un concept deosebit de complex fapt ce a generat o mare diversitate de păreri privind definirea, sfera de cuprindere şi componentele sale.

Pentru a înţelege complexitatea acestui concept este necesară definirea, chiar şi sumară a principalelor noţiuni specifice şi componentele sale, cum ar fi:

Ruralul cuprinde toate activităţile care se desfăşoară în afara urbanului şi cuprinde trei componente esenţiale: comunităţile administrative constituite din membrii relativ puţin numeroşi şi care au relaţii mutuale; dispensarea pronunţată a populaţiei şi a serviciilor colective; rolul economic deosebit al agriculturii şi silviculturii.

Cu toate că, din punct de vedere economic, agricultura şi silvicultura deţin un loc important, sensul cuvântului “rural” este mai larg decât al celui agricol sau silvic, aici fiind cuprinse şi alte activităţi cum sunt: industria specifică ruralului; artizanatul, serviciile productive privind producţia agricolă şi neproductive care privesc populaţia rurală.

Spaţiul rural este noţiune care, prin complexitatea sa a generat numeroase păreri, care diferă de la un autor la altul, dar în esenţă se ajunge aproape la aceleaşi concluzii.

După anumite păreri, se consideră că “spaţiul rural” poate fi definit în funcţie de noţiunile care îl caracterizează, el cuprinzând tot ceea ce nu este urban. Această definire generală creează, adesea, confuzii între noţiunea de rural şi noţiunea de agricol, ceea ce nu corespunde realităţii.

Spaţiul rural nu este un spaţiu concret şi eterogen. Eterogenitatea poate fi privită sub două aspecte: primul se referă la teren – topografie, subsol, sol şi microclimat; al doilea aspect se referă la demografie – densitate, polarizare de la mici aşezăminte la mari aglomerări urbane.

O definire mai completă a spaţiului rural apare prin luarea în considerare a următoarelor criterii de ordin: morfologic (număr de locuitori, densitate, tip de mediu), structural şi funcţional (tip de activităţi şi de relaţii).

Din această definiţie a spaţiului rural sunt evidenţiate cel puţin următoarele elemente:

  • spaţiul rural se caracterizează printr-o slabă densitate a populaţiei;
  • formele de stabilire umană sunt satele şi comunele, caracterizându-se prin individualitatea şi discontinuitatea spaţiului construit;
  • activitatea productivă este predominant agricolă şi silvică dar nu exclude industria de procesare şi comerţul rural;
  • relaţiile dintre oameni se bazează, în principal, pe cunoaşterea reciprocă din toate punctele de vedere;
  • mediul înconjurător este mult mai puţin poluat decât în mediul urban etc.

Forma definitivă a definitei spaţiului rural o întâlnim în Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural în următoarea formă: expresia (noţiunea) de nspaţiu rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conţine satele şi oraşele mici, în care majoritatea părţii terenului este utilizată pentru:

  • agricultură, silvicultură, acvacultura şi pescuit;
  • activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc);
  • amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale);
  • alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit) “. (vezi Anexa I)